Back to All Events

Festivalul Internațional de Literatură, Muzică și Artă Grafică „Nicolae Dabija”, la Iași

  • Parcul Copou 31 Bulevardul Carol I Iași, Județul Iași, 700507 Romania (map)

Cenaclul Literar-Artistic „Nicolae Dabija”, Liga Scriitorilor Dobrogeni și Societatea Culturală „Plai Mioritic” Iași-Chișinău-Cernăuți organizează sâmbătă, 19 septembrie 2026, cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură, Muzică și Artă Grafică „Nicolae Dabija”. Evenimentul se va desfășura în Parcul Copou din Iași, la scena din fața Teiului lui Eminescu.

Manifestarea culturală își propune să omagieze personalitatea și moștenirea literară a marelui scriitor Nicolae Dabija (1948–2021), reunind artiști, scriitori și personalități academice din România și Republica Moldova.

Programul evenimentului:
Ora 12:00 – Deschiderea oficială a Festivalului Internațional
Momente artistice susținute de: Grupul de chitariști „UnFolk” (conducător artistic Aliona Leșanu, Centrul Cultural Multifuncțional „Regina Maria”, Ungheni, Republica Moldova), Corul de copii CAPRICCIO CCC „Floarea soarelui” (conducător artistic Elena Marian, Republica Moldova) și Grupul vocal „Fetele din Caraclău” (conducător artistic Anca Dobre).

Lansare de carte: Antologia Festivalului Internațional de Literatură, Muzică și Artă Grafică „Nicolae Dabija”, Ediția a III-a, 2026.

Inaugurarea Expoziției de grafică „Cât trăim pe-acest pământ”, găzduită de Galeria de artă „Labirint” din cadrul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași.

Ora 14:00 – Festivitatea de premiere

Invitați de seamă și moderatori:
Evenimentul se va bucura de prezența unor personalități marcante, printre care: Maria Bilașevschi (Președinte al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Iași), Vasilica Mitrea (Președinte Liga Scriitorilor Dobrogeni), Ioana Irimia (Președinte Societatea Culturală „Plai Mioritic”), Dr. hab. prof. univ. Valeriu Dulgheru, scriitoarea Valeria Dascăl, conf. univ. dr. Victoria Fonari, Veronica Rusu-Bucico, Adriana Ungureanu și tenorul Paul Celmare.
Întreaga manifestare va fi moderată de Dr. Tatiana Dabija, Președinte al Cenaclului Literar-Artistic „Nicolae Dabija” și Președinte al festivalului.

Participarea este gratuită la evenimente.

Parcare: În apropiere

 
Previous
Previous
September 19

Concert aniversar AKAdemy Talents by Alexandra Amarandei la Grădina Vert

Next
Next
September 19

Concert de muzică japoneză și atelier de cultură japoneză, 19 septembrie, la Ateneul Național Iași