Între 12 și 30 aprilie, la Galeria „i” a Centrului de Studii Europene, puteți vedea expoziția Mihaelei Crăciun, intitulată „Topografii dintr-un timp nerostit”. Vernisajul va avea loc în 15 aprilie, de la ora 16.00.
Prof. dr. Ofelia Huțul, cercetător științific:
„Expoziția personală semnată de artistul vizual Mihaela Crăciun, cu titlul simbolic <Topografii dintr-un timp nerostit> se configurează ca un demers plastic de o remarcabilă coerență conceptuală, în care artista, care este membră în Uniunea Artiștilor Plastici Din România Uniunea Artiștilor Plastici Din România - Filiala Iași (una dintre cele mai solide și exigente structuri ale mediului artistic românesc), - propune o veritabilă cartografiere a invizibilului. Lucrările sale nu descriu realitatea, ci o reconfigurează în plan sensibil, construind un teritoriu intermediar între percepție și intuiție, între memorie și revelație.
Seria expusă se distinge printr-o tensiune fertilă între gestualitatea controlată și spontaneitatea materiei, artista operând cu acrilic fluid într-o manieră care evocă transparențele acuarelei, dar fără a pierde consistența stratificărilor. Suprafețele picturale devin astfel câmpuri de interferență, unde tehnici precum stropirea, monotipia sau amprentarea rămân deliberat vizibile, asumate ca urme ale unui proces viu, aproape performativ. Această expunere a gestului conferă lucrărilor o autenticitate imediată, o vibrație internă ce depășește simpla reprezentare.
În lucrarea Sinapse artista sugerează o rețea latentă de conexiuni, o arhitectură subtilă în care energiile, aparent disparate, sunt puse în relație prin filamente fragile, dar tensionate. Imaginea capătă valențe aproape neuroplastice, evocând ideea unei conștiințe extinse, în perpetuă reconfigurare.
Apoi: Portal deschide, la rândul ei, un câmp de tranzit simbolic: nu atât o trecere explicită, cât o invitație la transgresiune. Cromatica și dinamica formelor induce senzația unei fisuri în țesătura realului, un prag instabil între <aici> și <dincolo>.
În lucrarea Ecouri, discursul plastic se interiorizează, devenind o reverberație a unui fond metafizic greu de numit. Aceasta pare să provină dintr-o zonă a subconștientului profund, unde imaginile nu sunt construite, ci emerg, ca niște reziduuri ale unui vis neterminat. Merită amintită și piesa: În albastru, ce explorează registrul afectiv al culorii, albastrul devenind aici nu doar dominant cromatic, ci și mediu psihic. Apoi Reverberațiile autoarei construiesc un spațiu al gândului fragmentat, al unei melancolii difuze, în continuă mișcare.
Un punct nodal al expoziției este Inima universului, în care vizualizăm o compoziție ce gravitează în jurul unui <centru de forță> care amintește, parcă, de o geneză simbolică. Energia iradiază concentric, sugerând un început perpetuu, parcă o <naștere> diferită a formelor.Într-un registru peisagistic transfigurat, Susur de ape propune o viziune edenică filtrată printr-un limbaj plastic contemporan. Fluiditatea și transparențele construiesc o atmosferă aproape tactilă, în care natura devine o stare, nu un loc. Iar lucrarea Între cer și ape amplifică această dimensiune, plasând privitorul într-un spațiu liminal, la marginea perceptibilului. Este un peisaj al tensiunii existențiale, în care verticala și orizontala nu se mai echilibrează, ci se confruntă. În Rădăcini este reprezentată finalitatea reflecției asupra apartenenței și continuității, căci sugerează existența unor legături invizibile ce transcend timpul istoric. Rețeaua fină de forme evocă o genealogie simbolică, o memorie arhetipală ce unește individul cu origini îndepărtate, aproape mitice. Punctăm și Acvatic, care destabilizează percepția convențională asupra lumii subacvatice, propunând un univers inversat, unde adâncul devine spațiu de expansiune, nu de limitare. E o explorare a necunoscutului, dar și o metaforă a imersiunii în sine. Iar despre lucrarea: Lumină și întuneric am putea sublinia că, aici, la artistă, contrastul devine principiu constructiv. Polaritățile nu sunt doar opuse, ci interdependente, generând o tensiune vizuală de mare intensitate, în care fiecare element își definește existența prin celălalt. Apoi, în Analogii, Mihaela Crăciun introduce o dimensiune relațională subtilă: firele unduitoare care traversează compoziția par să lege nu doar forme, ci sensuri, valori, destine. Este o meditație asupra corespondențelor invizibile care structurează existența. Privind Între vis și realitate, putem spune că autoarea surprinde acel moment fragil al trezirii, când conștiința oscilează între două regimuri de realitate. Imaginea este instabilă, aproape volatilă, dar tocmai această precaritate îi conferă forța poetică. Deși numărul exponatelor este mai mare, voi mai supune atenției doar lucrarea Mai este posibil, încă, <dincolo>, care introduce o notă de interogație metafizică, sugerând un spațiu de purificare sau tranziție, un posibil purgatoriu conceptual, în care limitele existenței sunt reexaminate.
Ca atare, cromatica ansamblului expozițional se remarcă printr-o orchestrare atentă a contrastelor cald-rece, articulate într-o ritmicitate internă bine controlată. Nuanțele, departe de a fi decorative, devin purtătoare de tensiune și sens, contribuind la dinamica întregului discurs vizual.
În ansamblu, Topografii dintr-un timp nerostit este o expoziție de o certă maturitate artistică, care nu doar confirmă, ci amplifică direcția deja conturată a pictoriței. Se remarcă o evoluție spectaculoasă, atât în rafinamentul limbajului plastic, cât și în profunzimea demersului conceptual. Parcursul expozițional produce o dublă reacție: o energizare subtilă a privitorului și, simultan, o orientare a reflecției către o dimensiune spirituală.Este, fără îndoială, o expoziție care merită nu doar văzută, ci parcursă cu disponibilitate interioară, constituindu-se într-o experiență estetică ce depășește vizibilul și se insinuează, discret, în zona unei meditații asupra ființei.”
Intrarea este liberă.
Parcare: În apropiere