Back to All Events

Alexandra Emilia Bucur citește poezie la Atelierul de lectură Junimea XXI

  • Casa Muzeelor 6 Strada Vasile Alecsandri Iași, IS, 700054 Romania (map)

Miercuri, 4 martie 2026, începând cu ora 16:00, vă invităm să asistați la ședința nr. 8 a Atelierului de lectură „Junimea XXI”, care va putea fi urmărită live pe pagina de Facebook Junimea XXI.

La întâlnirea online va citi poezie Alexandra Emilia Bucur (n. 1986), absolventă a Masterului de Comunicare și Relații Publice și a Masterului de Politică și Economie Europeană (SNSPA). A publicat poezie în reviste și pe site-uri literare și culturale (printre cele mai recente: „Boema”, „Oltart”, „Monitorul de Poezie”, „Noise Poetry”, „OPT motive”, „Parnas XXI – versuri de ieri și de azi”, „EgoPHobia”, P(RO)EZIA, „O mie de semne”), precum și în antologiile: Plantația de cuvinte (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020) și Poemele izolării (Editura Muzeelor Literare, Iași, 2023). A obținut numeroase premii de poezie, între care amintim: Premiul al III-lea la Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș”, 2020; Premiul „Vasile Sav” la Festivalul Literar Internațional „Vox Napocensis”, 2020; Premiul al II-lea la Festivalul-Concurs de Literatură „Rezonanțe Udeștene”, 2021; Premiul pentru Poezie „Octavian Goga” la Concursul Național de Poezie „Octavian Goga”, 2021; Premiul al II-lea la Premiile Naționale pentru Debut în Poezie „Traian T. Coșovei”, 2023 ș.a. Se adaugă și Premiul I la Concursul Național de Proză scurtă „Radu Rosetti”, 2020.

Atelierul de lectură „Junimea XXI” este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași.

Vă puteți înscrie pentru lecturi și trimite texte pe adresa de e-mail: junimeaxxi.mnlri@gmail.com.
Coordonator: Cătălin-Mihai Ștefan.

* Afiș realizat de Daniel Sascău (n. 1993). Absolvent al Facultății de Arte Vizuale și Design, secția Grafică – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Este doctor în arte vizuale al aceleiași universități (2024).

 
Previous
Previous
March 4

„Black Coffee, White Pages” dialog Classix in Focus

Next
Next
March 4

Spectacol muzical al trupei Artwork Junior: „Crocodilii din Orașul meu”