Back to All Events

„Black Coffee, White Pages” dialog Classix in Focus

  • Cafeneaua Negru Zi 8 Strada Costache Negruzzi Iași, IS, 700126 Romania (map)

𝐃𝐢𝐚𝐥𝐨𝐠𝐮𝐥 „𝐁𝐥𝐚𝐜𝐤 𝐂𝐨𝐟𝐟𝐞𝐞, 𝐖𝐡𝐢𝐭𝐞 𝐏𝐚𝐠𝐞𝐬” va avea loc pe 4 martie, în cadrul 𝗖𝗹𝗮𝘀𝘀𝗶𝘅 𝗶𝗻 𝗙𝗼𝗰𝘂𝘀, și propune o conversație despre presiunea de a crea, despre momentele în care inspirația întârzie și despre spațiul fragil dintre dorința de a face artă și teama de a nu fi suficient.

În spiritul tematicii 𝗔𝗿𝘁 & 𝗠𝗶𝗻𝗱 a 𝗖𝗹𝗮𝘀𝘀𝗶𝘅 𝗙𝗲𝘀𝘁𝗶𝘃𝗮𝗹 𝟮𝟬𝟮𝟲, dialogul aduce în prim plan relația dintre procesul creativ și mecanismele interioare ale minții, așteptările personale, academice sau profesionale, comparația constantă și tăcerile care apar inevitabil în parcursul artistic. Nu ca obstacole de evitat, ci ca parte firească a creației.

Alături de invitați, vom explora felurile diferite în care artiștii se raportează la aceste momente, cum se manifestă blocajul, ce îl declanșează, ce îl prelungește și ce îl poate dizolva. Mai ales, ce înseamnă să continui să creezi atunci când nu ai certitudini, metode sau garanții.

Dialogul îi va reuni pe:
• 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥𝐥𝐚 𝐁𝐞𝐫𝐠𝐦𝐚𝐧 (DK), Director, Esbjerg Ensemble
• 𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐃𝐢𝐚𝐜𝐨𝐧𝐮 (RO), Manager Musica Coloris Publishing
• 𝐏𝐚𝐮𝐥 𝐏𝐢𝐧𝐭𝐢𝐥𝐢𝐞 (RO), Compozitor / Lector Universitar
Moderatoarea întâlnirii va fi 𝐈𝐳𝐚𝐛𝐞𝐥𝐚 𝐕𝐢𝐞𝐫𝐢𝐮 (RO), Compozitor și Dirijor.
__________________________
Seria 𝗖𝗹𝗮𝘀𝘀𝗶𝘅 𝗶𝗻 𝗙𝗼𝗰𝘂𝘀 reprezintă spațiul de dialog și networking interdisciplinar al festivalului, conectând artiști, profesioniști din industriile culturale și personalități din mediul academic și creativ. Programul aduce în prim plan teme relevante pentru scena artistică contemporană și creează contexte reale de colaborare între generații, discipline și culturi.

Cu un format dinamic și accesibil, seria a inclus până în prezent 26 de paneluri, prelegeri, expoziiții, vernisaje, proiecții de film, lansări de carte și intervenții culturale diverse, consolidându și statutul de componentă esențială a ADN ului 𝗖𝗹𝗮𝘀𝘀𝗶𝘅.
__________________________
Prin participare, vizitatorii își oferă acordul privind utilizarea imaginilor fotografice și a înregistrărilor audio și video în scopul promovării activităților festivalului.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, iar discuția se va desfășura în limba engleză.

Parcare: Nu

 
Previous
Previous
March 3

Ars Electronica Animation Festival 2025 On Tour - Classix in Focus

Next
Next
March 4

Expoziție: „Gustav Klimt și Kunstler-Compagnie la Peleș”. Classix in Focus