Back to All Events

Expoziția „Trup și Suflet”, în cadrul festivalului SACRUM


  • Centrul Cultural „I. I. Mironescu” nr. 4 Strada Gheorghe Săulescu Iași, Județul Iași, 700259 Romania (map)

Vernisaj: 12 octombrie, ora 16.00

Perioada de vizitare: 12-30 octombrie

Expoziția de pictură „TRUP ȘI SUFLET” reunește lucrări realizate de absolvenți și studenți ai specializărilor Pictură și Painting Fine Arts (Eng) din cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, aparținând ciclurilor de licență, masterat și doctorat.

Situată simbolic într-un spațiu academic consacrat studiului corpului uman, expoziția propune o deplasare a privirii dinspre anatomia vizibilă către teritoriile mai greu definibile ale conștiinței, identității și interiorității. Trupul și sufletul nu sunt abordate ca două realități separate, ci ca dimensiuni complementare ale aceleiași existențe, aflate astăzi într-un proces profund de reconsiderare, pe măsură ce însăși condiția umană este confruntată cu transformări științifice și tehnologice fără precedent.

Lucrările explorează astfel trasee conceptuale provenite din știință, teologie și filosofie, prin care generațiile emergente de artiști interoghează raportul dintre materie și spirit, corp și conștiință, natural și artificial, finit și posibilitatea transcenderii limitei. Inteligența Artificială, robotizarea accelerată, ingineria genetică și noile forme de hibridizare dintre organism și tehnologie nu apar doar ca teme ale contemporaneității, ci ca praguri ale unei redefiniri a umanului, în fața cărora pictura își revendică încă o dată vechea sa capacitate de a transforma neliniștea, cunoașterea și întrebarea în imagine.

În acest context, pictura însăși devine un teritoriu hibrid și permeabil, traversat de imagini, concepte și limbaje provenite din afara câmpului tradițional al artelor vizuale. Între memoria ancestrală a corpului și proiecțiile tehnologice ale viitorului, „TRUP ȘI SUFLET” nu încearcă să ofere un răspuns definitiv asupra naturii umane, ci să păstreze deschisă întrebarea fundamentală: ce anume din om poate fi transformat, augmentat sau reconfigurat și ce anume continuă să rămână ireductibil?

Evenimentul este organizat în cadrul parteneriatului academic dintre Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Intrarea este liberă.

Parcare: În apropiere

 
Previous
Previous
October 11

Nidal și lansarea albumului „Îngeri”, la Legend Pub

Next
Next
October 13

„D`ale carnavalului” revine în 13 octombrie la Teatrul Național Iași