DINCOLO DE LUMINĂ / BEYOND THE LIGHT
EXPOZIȚIE PERSONALĂ MODESTA LUPAȘCU + MODEST BURSUCIANU
Sunteți invitați la vernisajul expoziției „Dincolo de lumină”, vineri, 31 iulie - ora 17.00, la Galeria Cupola (etajul IV), Palatul Braustein, eveniment desfășurat sub egida Muzeului Municipal „Regina Maria” și a Universității Naționale de Arte „George Enescu”din Iași. Prezintă: Cristian Ungureanu
„Dincolo de lumină” este o temă care explorează spațiile metafizice și emoționale care există odată ce transcedem iluminarea în sens literal. Prin intermediul suitelor de lucrări realizate în tehnici de grafică digitală, repsectiv de pictură în ulei pe pânză, explorăm ceea ce rămâne atunci când trecem dincolo de ceea ce este evident vizual și tangibil, invitând publicul să interacționeze cu forțele, emoțiile și istoriile nevăzute modelate de paradigmele artistice expuse.
Ansamblul de compoziții explorează pragul dintre ceea ce este cunoscut și ceea ce este simțit. Prin interacțiunea dintre texturi profunde, spații negative contrastante și medii stratificate, invităm privitorul să acceadă dincolo de suprafață și să se implice în complexitățile tăcute ale universului imaginar. Prin construcții și deconstrucții vizuale apare provocarea pentru o lectură atentă, recompensând analiza cu o implicare profundă, viscerală, în relație cu opera de artă.
O declarație artistică despre lumină explorează tărâmurile nevăzute care există chiar în afara percepției umane. Investighează spațiile subtile și vulnerabile unde lumea cunoscută se dizolvă în mister și rezonanță emoțională. Concept fundamental - lumina a fost folosită mult timp ca simbol al clarității, Adevărului și Creației: „Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.” [Psalm 35:9]
Această colecție de tablouri traduce ecourile emoționale, spațiile subconștiente și energiile nerostite care prosperă acolo unde începe inițierea. Lucrările tematice din cadrul acestei serii invită la o meditație asupra vizibilului și misterului. În timp ce lumina oferă structură, claritate și formă, spațiul de dincolo de ea este cel care oferă posibilități nelimitate de interpretare. Scopul principal este de a ghida spectatorii dincolo de pragul lumii cunoscute, invitând la un dialog imersiv cu subtilul, cu infinitul într-un spațiu liniștit, introspectiv, al revelației.
Intrarea este liberă.
Parcare: În apropiere