Back to All Events

Spectacol de teatru: „Dragoste în 2 acte”, la Sala Unirii

  • Sala Unirii (Cinema Victoria) Iași nr. 5 Piața Unirii Iași, IS, 700056 Romania (map)

„Dragoste în 2 acte”, un spectacol cu Maia Morgenstern, Marius Bodochi și Orchestra Simfonică Liber Artis Iași, luni, 23 Februarie 2026, ora 19.00, la Cinema Victoria Iași.

Un spectacol despre iubire. Despre iubiri trăite, visate, pierdute sau doar atinse în treacăt. Un altfel de Don Juan, călător prin lumi și inimi, își spune poveștile — fiecare cu propria muzică, propriul oraș, propria femeie.

Maia Morgenstern și Marius Bodochi dau viață acestor personaje: el, amantul rătăcitor, narator tandru, ironic sau melancolic; ea, toate femeile iubite — trecând cu magnetism și forță de la comedie la dramă, de la șoaptă la furtună.

Textul spectacolului îmbină fragmente de poezie, proză și monologuri, inspirate din literatura clasică și contemporană, care dau glas și profunzime poveștilor de iubire spuse în spectacol.

Muzica este firul roșu al călătoriei: teme celebre din film, operă, jazz, tango, chanson și vals, reinterpretate cu rafinament de Orchestra Simfonică Liber Artis din Iași – un ansamblu alcătuit din muzicieni profesioniști, artiști ai scenei ieșene contemporane, recunoscuți pentru versatilitate și expresivitate, uniți de pasiunea pentru muzică și spectacol.

De la melancolia lui „La vie en rose” la dramatismul din „Once Upon a Time in America”, de la seducția tangoului lui Piazzolla la exuberanța lui Zorba, de la rafinamentul lui Eugen Doga la explozia rock din „Bohemian Rhapsody”.

O aventură teatrală simfonică plină de umor, muzică și iubire – în 2 acte.

Bilete pe ticketstore.ro

Parcare: În apropiere

 
Previous
Previous
February 23

Spectacol de balet: „Romeo și Julieta”, la ONRI

Next
Next
February 23

Spectacol de teatru: „Divorțul anului”, la Casa de Cultură a Studenților