Back to All Events

„Moara cu noroc”, spectacol-lectură pentru liceeni

  • Teatrul Luceafărul Iași nr. 5 Strada Grigore Ureche Iași, IS, 700044 Romania (map)

TEATRUL trece BACUL continuă cu MOARA CU NOROC de Ioan Slavici, în 17 iunie, de la ora 18.00, în sala mică a Teatrului Luceafărul.

A fost pus în scenă de regizorul Ion Ciubotaru cu actorii Iulia Deloiu Trif, Mariana Teleman, Gabriela Andrei, Paul Sobolevschi, Adi Diaconu, Cristian Gheorghiu.

Structura o urmează pe cea care a stat la baza tuturor spectacolelor din serie – 40 min spectacol, 10 min discuții, spre a da șansa elevilor să-și exprime opiniile, nelămuririle, întrebările. „Succesul proiectului pe care îl curatoriez a depășit cu mult așteptările. Firește, am anticipat buna lui primire, însă reacțiile tinerilor, cadrelor didactice și ale părinților au întrecut cu mult speranțele care ne-au motivat să îl derulăm. E un sprijin, o formă de parteneriat artistic cu cei care se pregătesc pentru examenul de maturitate”, precizează teatrologul Oltița Cîntec.

Regizorul Ion Ciubotaru a comprimat textul, fără să-i afecteze spiritul sau litera, prezentând o versiune condensată, care să îi orienteze pe liceeni și spre citirea romanului. „Spectacolele noastre sunt un intermediar carte-elevi, un stimulent artistic care să le arate că scrierile canonice nu sunt literatură de speriat”, spune regizorul Ion Ciubotaru.

Până acum, TEATRUL trece BACUL numără 4 titluri: ION de Liviu Rebreanu, ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL de Constantin Negruzzi, IONA de Marin Sorescu și MOARA CU NOROC de Ioan Slavici. Spectacolele se joacă atât la sediu, cât și în turneu (săli de festivități, de conferințe, auditoriumuri, case de cultură etc.) fiind realizate într-o formă ușor de itinerat.

Bilete: la casieria Teatrului Luceafărul sau pe platforma bilet.ro.    

Parcare: În apropiere

 
Previous
Previous
June 17

„Leonora în lumina dimineții”, proiecție la Cinema Ateneu

Next
Next
June 17

„Pianul călător” cu Horia Mihail - Concert la Palat