Back to All Events

„Poveste cu un gând strănutat”, la Cafeneaua Fika, 24 septembrie

  • Cafeneaua Fika 7 Piața Unirii Iași, Județul Iași, 700058 Romania (map)

La Cafeneua Fika (Piața Unirii), în 24 septembrie, de la ora 18.00, puteți vedea spectacolul Poveste cu un gând strănutat, după cartea cu același titlu de Laura Grünberg.


Regia: Beatrice Roman
Distribuția: Ionuț Gânju

„Un gând firav și bun, gândul unui băiețel de 7 ani, s-a rătăcit prin lume și nu-și dorește altceva decât să-l regăsească pe cel căruia îi aparține. Dar, deși se spune despre gânduri ca pot zbura, nu este ușor pentru Gând cel bun să învețe cum să se descurce. Va descoperi că în lume sunt foarte multe gânduri pierdute, care trebuie adoptate și îngrijite. Povestea lui Gând cel bun, ne va învăța să respectăm gândurile altora, și, mai ales, să nu le abandonăm pe ale noastre, așa cum fac uneori, prea grăbiți, oamenii mari”.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria Teatrului Luceafărul sau online: bilet.ro

Parcare: În apropiere

 
Previous
Previous
September 23

„Ivanov”, o nouă reprezentație la Sala Unirii, în 23 septembrie

Next
Next
September 24

„Setea și Foamea”, în regia lui Ovidiu Lazăr, în 24 septembrie la TNI