Back to All Events

„Gaițele”, cu o distribuție de excepție, la Sala Unirii

  • Sala Unirii Iași nr. 5 Piața Unirii Iași, IS, 700056 Romania (map)

Miercuri, 6 mai, ora 20:00, acces de la 19:30, la Sala Unirii din Iași se va juca spectacolul „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu.

4 actrițe deosebite în 4 roluri principale feminine: Maia Morgenstern (o Aneta Duduleanu teribil de credibilă, cu accente comice puternice, dar neîngroșate), Carmen Tănase (o Zoia de excepție, simpatică, dar și cu forță de expresie scenică), Virginia Rogin (una dintre cele mai rafinate, complexe și magistrale actrițe, făcând și aici un rol de zile mari, în Lena) și Adriana Trandafir (un munte de talent, pasiune și dedicare, creând cu migală o Fräulein cum nu am mai văzut până acum).

„Text prețios într-o interpretare aproape comună

 

Când te gândești la Gaițele, cea mai cunoscută piesă de teatru a scriitorului Alexandru Kirițescu, inevitabil vei asocia reprezentația cu ecranizarea lui Horea Popescu din 1987, Cuibul de viespi (de altfel, numele inițial el piesei), fapt care poate produce așteptări mult prea mari în raport cu cea ce vor livra actorii pe scenă, chiar dacă distribuția reunește nume cunoscute ale teatrului românesc contemporan. Ceea ce am apreciat mult în regia lui Gelu Colceag a fost faptul că a ales o punere în scenă aparent conservatoare, dar care păstreză intact parfumul interbelic, în concordanță cu scenografia migăloasă și fără cusur a Imeldei Manu care transpune spectatorul în epoca în care a fost scrisă piesa. Însă chiar și în cazul alegerilor regizorale există unele semne de întrebare pentru că impresia mea a fost că a mizat mult prea tare pe abilitățile actoricești ale distribuției, formate din nume sonore, fără a avea o direcție clară. Pare un spectacol axat doar pe relațiile între personaje, ceea ce lasă impresia unei interpretări comune.

Textul lui Kirițescu este printre preferatele mele în ceea ce privește dramaturgia românească, alături de capodopera lui Victor Ion Popa, Take, Ianke și Cadîr (spectacol care acum se joacă la Teatrul Bulandra și suferă aceeași comparație cu mult mai cunoscuta versiune jucată cu trei decenii în urmă la TNB). Este lăudabil demersul companiei de teatru independent Proticket, care produce spectacole aflate în turnee săptămânale în țară, vrând să iasă din tiparul mult hulit de „șușă” și întrunind nume iubite de publicul de teatru din România care nu are acces la teatrele din București. Doar că ceea ce nu pot prevedea este că actorii sunt supuși în fața unui program haotic, unde oboseala își spune cuvântul, iar sălile în care se țin reprezentațiile nu sunt mereu cele mai potrivite. De exemplu, nou renovata Sală Unirii din Iași se confruntă cu o acustică mai mult decât chinuitoare, ceea ce poate transforma experiența într-una nu foarte plăcută. Totuși, am ales să las deoparte aceste aspecte și să mă concentrez pe reprezentația care a avut, din fericire, multe momente în care a ajuns la sufletul publicului, strârnind hohote de râs.

Ajung, din nou, fără să îmi propun, față în față cu o comparație în ceea ce privește miezul comic al piesei, Aneta Duduleanu. Gândindu-mă la Tamara Bucuiceanu Botez, bineînțeles că pare că nimeni altcineva nu se poate ridica la înălțimea domniei sale, dar totuși făcând abstracție, nu pot spune că interpretarea Maiei Morgenstern m-a impresionat. Încă o dată nu pot înțelege care e rostul unor exagerări inutile în ceea ce privește gesticulația, tonalitatea, frazarea. Dar îndreptându-mi atenția către partenerele de scenă, Zoia (Carmen Tănase), Lena (Virginia Rogin) și Fraulen (Adriana Trandafir), pot afirma cu plăcere că acest trio a reprezentat cea mai vie și colorată parte a spectacolului. În ceea ce îi privește pe frații Ianache și Georges Duduleanu, interpretările lui Gabriel Fătu și Ionuț Ciocia au avut acea doză unică de umor care a ajuns la inimile spectatorilor cu ușurință.

Partea amoroasă a piesei se îmbină cu tragismul poveștii Margaretei (care în interpretarea Andreei Chirițescu este mult mai sigură și mai stăpână pe ea până la momentul sinuciderii decât în scriitură), cu aparentul calm al soțului Mircea (Tudor Istodor) care e prada perfectă pentru șarmanta și seducătoarea Wanda pe care Diana Cavallioti o conturează drept o femeie care se hrănește din cuceriri fără a cădea într-o zonă trivială și frivolă. Cei trei se achită remarcabil de partiturile lor, descoperind noi nuanțe și subînțelesuri pe care publicul fidel ecranizării nu le cunoștea încă.

Este un spectacol foarte iubit de publicul de toate vârstele pentru că prezintă o lume românească prin excelență. Cu siguranță, multă lume cunoaște, poate chiar fără să realizeze, mule replici din piesă, tocmai pentru că are acel ceva care rămâne întipărit în mintea spectatorului. M-am bucurat să văd foarte mulți tineri în sală alături de părinți sau bunici pentru că e un spectacol care unește cu ușurință public din diferite generații, ajungând la un numitor comun și făcându-i să se amuze de felul nostru, al românilor de a fi și de a acționa în situații de criză. Este într-adevăr o comedie foarte valoroasă pentru că prezintă niște situații de viață, unele banale, altele tragice, care stârnesc râsul până într-un punct în care realizezi că de fapt dramaturgul nu face altceva decât să devoaleze niște tipuri umane foarte recognoscibile. Iar specatcolul a reușit și să aducă zâmbete și răsete printre spectatori și să-i facă să reflecteze asupra unor teme profunde, chiar dacă unele interpretări pot fi înțelese drept slăbiciuni ale spectacolului.”

(Clara Pașcu, studentă la Facultatea de Litere, anul II)

Distribuție: Maia MorgensternCarmen TănaseVirginia RoginAdriana TrandafirManuela Hărăbor, Tudor Istodor, Marius Calugarița, Diana Cavallioti, Gabriel Fătu, Ionuț Ciocia, Doina Teodoru, Ioana Ancea, Cosmina Dobrota, Andreea Chirițescu, Mariangela Coldea.

Regie: Gelu Colceag
Asistent regie: Teodora Petre
Scenografie: Imelda Manu
Costume: Ioana Colceag + Geanina Punkosti
Lumini: Cultech Professional

Producție: Prestige Art Production

Accesul copiilor până în 7 ani este gratuit, însă fără loc (pot sta în brațe la părinți sau însoțitor).

Bilete: iabilet.ro

Parcare: În apropiere

 
Previous
Previous
May 6

Romanian Mental Health Film Festival, între 6-10 mai 2026, la Iași

Next
Next
May 6

„Sandra - Tremurătoarele stele ale Ursei”, la Cinema Ateneu