Back to All Events

SACRUM - Festivalul de Artă Sacră, peste 50 de evenimente între 4-30 octombrie


  • Cinema Trianon (Republica) nr. 12 Strada Alexandru Lăpușneanu Iași, Județul Iași, 700057 Romania (map)

Între 4-30 octombrie, la Iași, va avea loc SACRUM Iași Art Festival, cu peste 50 de evenimente care se vor desfășura în peste 20 de spații culturale.

Organizatorul principal este Fundația Sacrum, cu sediul în Cinema Trianon (Republica).

Expoziții de arte vizuale și proiecte curatoriale tematice; instalații multimedia și proiecte de artă digitală; concerte de muzică sacră, clasică și contemporană; spectacole de teatru; proiecții de film; workshopuri și ateliere dedicate studenților și tinerilor creatori; conferințe, dezbateri și mese rotunde susținute de invitați din țară și din străinătate; proiecte dedicate relației dintre patrimoniu, spiritualitate și inteligență artificială.

„Unul dintre concertele cele mai așteptate va fi cel susținut de Jordi Savall și prestigiosul ansamblu Hespèrion XXI, din Spania. Aceasta a interpretat unele piese de tipul peșrev și taksim culese sau compuse de Dimitrie Cantemir în lunga lui ședere la Istanbul, ca și capuchehaie a sultanilor Imperiului Otoman.

E interesant de văzut dacă acest festival poate crea o punte între viața culturală contemporană a orașului și tradiția sa spirituală, mai ales în contextul prezenței la Iași a sute de mii de pelerini în luna octombrie și a altor mari festivaluri de referință (FITPTI / teatru, FILIT / literatură, NAG / expoziții, Rock'N'Iași, Ven Ven Latino Dance Festival, etc).”, a scris Mihai Bulai pe pagina de FB.

Programul festivalului poate fi consultat aici: https://sacrum.art/agenda/tot

Cele mai multe evenimente vor fi cu intrare gratuită. Pentru restul, biletele se vor pune în vânzare curând.

 
Previous
Previous
October 4

„Despre greieri și furnici”, în FITPTI 2026 - 4 octombrie. Bilete disponibile

Next
Next
October 4

„Turtița fermecată”, la Amfiteatrul Palas - în FITPTI 2026