Ce înseamnă să fii lexicograf și să lucrezi la Dicționarul limbii române?
Dacă sunteți curioși să aflați:
• ce presupune să fii lexicograf într-un institut de la Academia Română,
• să lucrezi la proiecte fundamentale – la „Dicționarul-tezaur al limbii române” (cea mai mare lucrare lexicografică pentru limba română),
• să fii comunicator al științei, dar și mediator cultural etc.,
atunci vă invităm să participați la Conferința „Alexandru Philippide”, care va avea ca temă „Lexicologia și lexicografia ieșeană – continuitate și inovație”, care se va desfășura în data de 12 martie 2026, ora 10.00, în Sala de lectură de la Biblioteca Academiei Române Iaşi, Bd. Carol I, nr. 8.
Vom avea invitați de seamă, care vor vorbi la lansarea primei fascicule din DLR, ediția a II-a, realizate de lexicografii ieșeni – Dicționarul limbii române (DLR). Ediția a doua. Tomul III. Litera C. Fascicula 1 (C – CADUȚEU):
• prof. univ. dr. Rodica Zafiu, membru corespondent al Academiei Române (online, via zoom)
• prof. univ. dr. Ioan Milică, directorul de la Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" Iaşi.
Va fi și o expoziție de carte, în care veți putea vedea dicționare mai vechi și mai noi, manuscrise, dar și lucrări digitale!
Intrarea este liberă.
Parcare: În apropiere