This could've been an email
Artiști: Andrei Botnaru, Cătălin Marinescu, Radu Marțin, Marian Mihai
Curator: Lorena Marciuc
Galeria Aparte, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Iași
3-6 iunie 2026
Deschiderea expoziției: 3 iunie 2026, orele 18:00 - 20:00
Pornind de la funcția imaginativă ca vector al experienței estetice, dar și a vieții cotidiene, Andrei, Radu, Cătălin și Marian contractă procesul artistic, apropiindu-se de un Aleph al creativității — acel punct în care toate variantele posibile ale unei lucrări coexistă simultan și care, ca orice Aleph, se desfășoară circular și obsesiv.
Instrumentele acestui laborator devin astfel tocmai urmele lucrărilor: o discuție înregistrată și o randare. Randarea este forma exemplară a ante-timpului — o imagine eliberată de referent, care în loc să reprezinte un obiect, îl precede, arătându-l (in)complet tocmai pentru că obiectul nu există, realul fiind pus la încercare prin anularea funcției de documentare a imaginii: dacă prezentul ar fi putut susține lucrarea, ea ar fi fost deja aici. Lucrările, excesiv imaginate, scapă economiei fezabilității, unde orice gest trebuie să-și justifice un tip de randament, și își asumă o formă de risipă critică, în timp ce randarea le arată ca și cum s-ar fi întâmplat — o imagine în care ‘could've been’ se preface, o clipă, în ‘has been’. Discuția, la rândul ei, nu se încheie și nu poate să se încheie, fiindcă a o încheia ar însemna a alege o singură variantă din Aleph și a renunța la toate celelalte — adică a ieși din potențialitate în factualitate, întocmai mișcarea pe care 'presiunile' o fac imposibilă.
Ceea ce rămâne în urmă este astfel timpul verbal al operei: ‘could've been’, condiționalul trecut care afirmă și retrage în aceeași mișcare, un mod gramatical în care producția se trăiește pe sine sub constrângere — provizoriu și niciodată închis. Iar titlul, care împrumută formula minimă și deflatorie a comunicării birocratice, o întoarce împotriva ei: ceea ce „ar fi putut fi un email" este deopotrivă și singura formă în care a putut să existe expoziția. Când acest timp încetează să mai fie gramatică și se transformă în condiție, 'This could've been' devine structură ontologică.
-----------------------------------------------------------------------
Un proiect realizat în cadrul Școlii Doctorale de Arte Vizuale, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, cu sprijinul Centrului de Cercetare în Estetică aplicată și Practici bazate pe cercetare / Center for Applied Aesthetics and Research-based practices (CeAR) și al Vector Studio.
Intrarea este liberă.
Parcare: În apropiere