Überraschende Übersetzungen
Traduceri literare în limba germană: România și Moldova în prim-plan
La inițiativa Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT (România), mai multe instituții culturale din Germania, Austria și Elveția organizează o serie de dialoguri cu traducători experimentați, care transpun în germană texte literare din România și Moldova. Gazdele dialogurilor, la rândul lor mediatori sau manageri culturali, îi invită pe traducători la o discuție despre munca lor și despre ecoul pe care aceasta îl are în spațiul germanofon. În perspectiva Târgului de Carte de la Frankfurt din 2028, la care România este invitată de onoare, dialogurile au ca scop să atragă atenția asupra unor traduceri existente precum și asupra unor opere a căror traducere ar fi de mare interes.
Cea de-a patra întâlnire din această serie va avea loc marți, 10 noiembrie 2026, cu Ernest Wichner și Katharina Biegger, sub titlul „Traducătorii și traducerile într-o lume în transformare”.
Ernest Wichner, născut în 1952 la Zăbrani / Guttenbrunn (Banat, România), a studiat la Universitatea din Timișoara. A fost membru fondator al cercului literar „Aktionsgruppe Banat”, care a funcționat între 1972 și 1975. În 1975, a emigrat în Germania. A studiat filologia germană și științele politice la Berlin, unde a fost colaborator, iar apoi director al Literaturhaus Berlin (2003-2017). În 2014, Ernest Wichner a fost nominalizat la Premiul Târgului de Carte de la Leipzig, la categoria traducere, pentru romanul Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian, iar în 2018 pentru romanul America de peste pogrom de Cătălin Mihuleac. În 2020, Wichner a fost distins cu Premiul Johann-Heinrich-Voß pentru traducere. Juriul a subliniat faptul că Ernest Wichner a descoperit autori pe care i-a sprijinit ulterior de-a lungul multor ani, pentru a le asigura un loc vizibil pe piața literară de limbă germană. În 2025, a primit premiul „Hieronymusring”, distincție acordată pentru realizări remarcabile în domeniul traducerii literare.
Katharina Biegger a crescut la Zürich, unde a studiat, printre altele, filologia germană și și-a susținut teza de doctorat la Universitatea din Zürich cu o lucrare despre Teofrast Paracelsus. Ulterior a activat ca expertă la Wissenschaftskolleg zu Berlin / Colegiul Științific din Berlin, de unde, după 1989, orizontul i s-a deschis către Europa de Est. A contribuit la fondarea Institutelor pentru Studii Avansate din București (New Europe College) și Sofia și a sprijinit și alte inițiative culturale. Este afiliată Centrului pentru Guvernanță și Cultură în Europa al Universității din St. Gallen.
La întâlnirile precedente au dialogat Georg Aescht și Ingrid Baltag, Jan Koneffke și Enikő Dácz, Yves Raeber și Cécile Vilas. Cea de-a cincea și ultima întâlnire din această serie este prevăzută pe 1 decembrie 2026, cu Manuela Klenke și Gundel Große.
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT este un proiect al Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Proiectul „Überraschende Übersetzungen” (Traduceri surprinzătoare) este coordonat de Monica Salvan și finanțat de Fundația IRENE din Rümlang, Elveția.
Parteneri: ARTLIT – Asociația Română a Traducătorilor Literari, CEATL European Council of Literary Translators’ Associations, Deutsches Kulturzentrum Iași, Deutsch-Rumänische Hefte/Deutsch-Rumänische Gesellschaft Berlin, Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas an der LMU München, Literaturhaus Vorarlberg, Stiftung Litar, Übersetzerhaus Looren.
Înscrieri: aici.
Parcare: În apropiere