Festivalul Sacrum, în colaborare cu Sineva, invită publicul la o expoziție de pictură dedicată artistului George Mazilu: „Vis încremenit”. Vernisajul va avea loc în 16 octombrie, de la ora 13.00, la Palatul Culturii.
Maestrul George Mazilu revine în România cu o expoziție de pictură uluitoare prin forța expresivă, bogăția tematică și măiestria tehnică. Îmbinând estetica urâtului cu dimensiunea eternă a frumosului, chipurile hibride și parțial umanizate din tablourile sale sunt angajate în acțiuni morale și teatrale. Anatomiile desfigurate, gesturile delicate și limbajul corporal șochează, dar și liniștesc. De asemenea, prin lucrările sale, maestrul îmbină suprarealismul contemporan cu influențele artei renascentiste a vechilor maeștri. Astfel, George Mazilu construiește un univers pictural realizat cu măiestrie, în care întâlnim personaje misterioase, enigmatice, surprinse în stări contemplative sau încremenite în realitate.
Pictura lui George Mazilu intrigă și trezește din „somnul dogmatic” al soluțiilor vizuale comode. Cu o imaginație de „grădina deliciilor”, el ne propune un traseu plastic deplin coerent, de o remarcabilă precizie sintactică. Leonardesca „cosa mentale”, precum și magma coloristică și funcția vizuală a obiectelor, moștenite de la maeștrii flamanzi, sunt deopotrivă prezente în această încercare de a ridica imaginea la rangul unei imaginații utopice. Demonstrativă, fără a deveni ideologică sau didactică, această pictură constituie un manifest implicit pentru normalitate. Poetica facilă a șocului nu este utilizată aici; surpriza vizuală apare prin inventarea unui univers deplin coerent și autosuficient.
Toate simbolurile presărate în epica tablourilor pot fi, desigur, interpretate în multe feluri. O analiză arhetipologică sau una psihanalitică ar găsi un material incitant în acest univers plastic, univers pe care forța creatoare a unuia dintre cei mai importanți pictori vizionari contemporani ni-l propune.
George Mazilu declara: „Fiecare artist trebuie să nu se preocupe în niciun fel de eticheta care i se poate pune, ci să impună o viziune personală care să nu se ajusteze unui curent. Am primit atât de multe etichete, dar am impresia că niciuna nu reflectă realitatea. Un pictor trebuie în primul rând să fie unic, original, recognoscibil dintr-o mie și asta cred că am reușit.”
Iar în cadrul unui interviu cu Alexandru Chituță, realizat în Spania, în anul 2023, declara: „Există portrete de femei pe care le rafinez, le duc mai departe în armonie, idealizate, angelice. Încerc să fac niște trăsături ca frumusețe, ca armonie, un portret idealizat. Și e un fel de recompensare. Există antagonisme și, de multe ori, ambele tipuri se găsesc în același tablou. Am multe lucrări în care se regăsesc, de pildă, Suzana și bătrânii. Suzana e frumoasă și armonioasă, iar bătrânii trebuie să fie ludici. Sau pot să fie animale hibride, bizare. Iar toate acestea, opoziția dintre lucruri, creează o tensiune, iar chestiunea e să pui această tensiune într-o armonie pe care o dă unitatea de lumină, tonalitate și culoare, încercarea de a aparține aceleiași lumi. Să trăiască împreună. De pildă, există diferite personaje din schițe diferite pe care trebuie să le fac într-o lucrare să trăiască împreună.”
Constantin Noica cita și glosa profund asupra unui vers izolat eminescian: „ca o spaimă împietrită, ca un vis încremenit”. Ni se pare că vedem în aceste picturi o ilustrare perfectă a misteriosului vers. Personajele lui Mazilu au această nemișcare hieratică, par niște ciudate stop-cadre încremenite în propriul lor vis atemporal. Timpul lipsește din această lume postapocaliptică. Ceva pare să provină din amintirile personajului sau să existe dincolo de privirea celui care contemplă tabloul, iar acel ceva devine cauza unei lumi deformate, încremenite într-un netimp fără nume.
Lucrările lui Mazilu sunt punți care leagă, cu putere și vivacitate, preocupările pur formale de cerințele exigente ale unei lumi intense a fanteziei, care filtrează și sfidează totodată realitatea reprezentată.
Intrarea este liberă.
Parcare: În apropiere