Back to All Events

Finisaj și tur ghidat: „Salon 10.0”, Borderline Art Space, 4 februarie, ora 18.00

  • Borderline Art Space nr. 4 Bulevardul Carol I Iași, IS, 700505 Romania (map)

Miercuri, 4 februarie, la ora 18.00, sunteți invitați la ultimul tur ghidat prin expoziția care marchează 10 ani de activitate a Borderline Art Space: „Salon 10.0 - o arhivă afectivă”.

Dan Acostioaei, Ana Adam, Monica Ioana Aghion, Vusimusi Beauchamp (ZA), Lucian Bran, Lucian Brumă, Mircea But, Dan Cebotari (MD), Ciprian Ciuclea, Diana Drăghici, Juliane Eirich (DE), Gregor Eldarb (AT/PL), Tatiana Fiodorova (MD), Cristian Gafițescu, Dumitru Gorzo, Igor Grubić (HR), Pixy Liao (CN/US), Lolo & Sosaku (AG/JP), Bergthor Morthens (IS), Florin Niga, Stefan Panhans & Andrea Winkler (DE), Dan Perjovschi, Pusha Petrov, Patricia Rodas (FI), Nicolae Romanițan, George Roșu, Cătălin Rulea, Leonardo Silaghi, Cristina Simion, Katrin Streicher (DE), Ciprian Tokar (UA), Rebecca Topakian (FR), Mihail Trifan, Jeannette Unite (ZA), Andrei Venghiac, Dan Voinea.

Curator: George Pleșu
Curator asistent: Dumitrița Moroșanu
Design expozițional: Claudia Retegan

Într-o epocă în care artele vizuale se consumă rapid – evenimente care se succed săptămânal, imagini care dispar în fluxul algoritmilor – această expoziție propune un gest de încetinire. „Salon 10.0” nu este o retrospectivă în sensul clasic al termenului. Nu își propune să fixeze o ierarhie a celor mai valoroase momente dintr-un deceniu de activitate, ci să deschidă o arhivă afectivă – vie, subiectivă, imperfectă – care reconstituie prin punere împreună un traseu comun.

Spațiul limitat al galeriei invită, în acest caz, la o abordare densă, stratificată, în rețea. Expunerea de tip salon, inspirată de modelul istoric al acumulării pe verticală, este reinterpretată în cheie contemporană: lucrările nu sunt izolate pe pereți albi, ci montate pentru a crea dialoguri – tensiuni, complicități, contradicții vizuale.

„Salon 10.0” este o hartă afectivă între lumi, o selecție de lucrări care, expuse împreună, nu urmăresc o cronologie, ci mai degrabă o cartografiere a gândirii vizuale care a trecut prin spațiul Borderline în acești ani: de la obiecte create pe diverse continente, până la intervenții site-specific concepute special pentru Iași, de la politică sau intimitate, la ficțiuni documentare și arhive personale. Nu în ultimul rând, această expoziție este un comentariu despre procesul arhivării: despre cum păstrăm, uităm, reevaluăm. În locul unei cutii închise, arhiva este vie, la vedere, reactivabilă.

Borderline Art Space a ales să rămână consecvent unei idei simple: că arta contemporană nu este un lux, ci o necesitate. Că un public nu vine „deja format”, ci se formează în timp, în jurul dialogului și a răspunsurilor căutate împreună.

De aceea, această expoziție este și o formă de recunoștință: față de artiștii care au crezut în idee, față de curatorii și partenerii care au adus viziune și coerență, față de publicul care a urcat panta spre strada Belvedere fără să știe ce va găsi dincolo de poartă, iar apoi a căutat intrarea spre noul spațiu, din curtea Habitat Proiect. Dar, mai ales, față de ideea că se poate construi o comunitate artistică vie, transnațională, legată nu doar de geografie, ci și de afinități și etici comune.

Așadar, „Salon 10.0” este mai puțin o recapitulare și mai mult un exercițiu de reactivare. Un montaj afectiv al unui timp comun, cu toate obsesiile și întrebările lui recurente, cu toate pauzele și accelerările neașteptate.

Parcare: În apropiere

 
Previous
Previous
February 4

Spectacol-lectură: „Alexandru Lăpușneanul”, la Teatrul Luceafărul, 4 februarie, ora 17.00, în cadrul proiectului TEATRUL trece BACUL

Next
Next
February 4

Film românesc: „Catane”, regia Ioana Mischie, la Cinema Ateneu, 4 februarie, ora 18.00