Luni, 22 iunie 2026, ora 18:00
Sala Studio de Muzică de Cameră „Anton Diaconu”, UNAGE Iasi
Sunteți așteptați la Recitalul Clasei de Contrabas și Muzică de Cameră, coordonată de conf. univ. dr. Virgil Florin Prisacariu, un eveniment care aduce pe scenă studenți și masteranzi în ipostaze camerale.
Programul cuprinde lucrări camerale din repertoriul dedicat contrabasului, semnate de Paul Ramsier în interpretarea lui Buhnilă Remus Marian și a Paulei Șerban și Giovanni Bottesini în interpretarea lui Ionuț Gavrilovici si a lui Alexandru Roman, alături de o surprinzătoare transcripție a celebrei piese „Yesterday” de Paul McCartney, interpretată de un cvartet de contrabași: Anton Andrei, Lucian Avornicesei, Ianis Alexei și Cristian Marazliu.
Momentul de încheiere al recitalului va fi susținut de BassIs Quartet, ansamblu format din conf. univ. dr. Virgil Florin Prisacariu, Ionut Gavrilovici, George Alexandru Vatamanu și Andrei Jîjîie, care vor interpreta Passione Amorosa de Giovanni Bottesini.
Intrarea este liberă.
Parcare: Nu