La Rock'n'Rolla Iași, în 14 martie, de la 20:00, îl puteți asculta live pe Iulian Canaf. Despre CANAF se poate spune că este un cântăreţ autohton de blues, considerat THE FIRST GYPSY BLUES SINGER din Europa de Est.
S-ar mai putea spune şi că, în 2009, la Festivalul de Jazz Sibiu a primit Marele Premiu si că, de atunci, a fost invitat la multe alte festivaluri de gen - World Music Festival Fivizzano Italia, Miscolk Festival Ungaria, Focsani Blues Festival, Open Air Blues Brezoi Festival (primele ediţii) sau Festivalul de Blues de la Gărâna, Panonic Festival Poland 2022, Valby Kulturhus Festival Copenhaga 2022. S-ar mai putea spune şi că „The virgin soul of the Blues” este numele primului său album – album 100% live - lansat la Hard Rock Cafe, în februarie 2016. Sau că numele său e deja în playlist-ul radio BBC Music sau al unor staţii radio din SUA... Sau că, în septembrie 2016, a cântat la Sala Palatului, în deschiderea concertului The Original Blues Brothers (SUA)... Şi că, în februarie 2018, a lansat, în Bucureşti, cel de-al doilea său album: ENDLESS.BLUES. Şi că acum lucrează la cel de-al treilea său album ce va conține piese semnate integral de CANAF (muzică şi versuri). Şi s-ar mai putea spune şi că, în 2022, a realizat un amplu turneu european, alături de celebra Fanfară Ciocârlia, ca invitat special, după colaborarea de succes cu piesa „I put a spell on you” de pe albumele „Onward to Mars” (2019) şi „It Wasn’t hard to love you”, album recent premiat la BBC Songline Music Award 2022.
Componența:
Iulian Canaf - Voce
Eugen Tobos - Chitara
Sorin Petrila - Chitara
Codrin Vieriu - Bass
Andrei Hancu - Tobe
Rezervări la 0756213284 (după ora 15)
Biletele costă 50 lei și se găsesc la bar.
Parcare: În apropiere