Vineri, 27 martie 2026, ora 19.00, stă sub semnul solemnității pascale. Concertul „Glas peste veacuri”, susținut de Corul Marii Uniri și condus de dirijorul Mădălin Munteanu, va aduce în fața publicului forța și unitatea muzicii corale. Evenimentul propune un parcurs spiritual marcat de introspecție și armonie, reunind compoziții românești și universale de o profundă încărcătură religioasă, menite să ofere publicului un moment de liniște și reflecție în perioada Postului Mare.
Proiectul Concert la Palat a apărut din dorința de a pune în valoare spațiul mirific al Palatului Culturii, nedespărțit de sonoritățile muzicii clasice interpretate la nivel sublim.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria Ateneului Național din Iași sau prin rezervare directă pe platforma online https://www.ateneuiasi.ro/. De asemenea, tichetele de acces sunt disponibile și la tonomatele amplasate în incinta instituției și la Sala Unirii.
Bilete: https://www.ateneuiasi.ro/class/glas-peste-veac/
Parcare: În apropiere