Proiectul cultural-educativ „Lumini în întuneric”, dedicat Victimelor Pogromului de la Iași, va avea loc în 28 iunie 2026, ora 19.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”.
Acesta va consta într-un spectacol de balet în două momente, un recital de clarinet și pian, precum și decernarea Premiului Special „Iancu Țucărman”, ajuns anul acesta la cea de-a VII-a ediție.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.