Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul UNAGE Iași, organizează în 26 Mai 2026, în Biblioteca Academiei Române, Filiala Iași, recitalul de arii, duete și terțete „Liniște… se cântă în bibliotecă!”, susținut de studenții din anul III, Clasa de operă.
Recitalul „Liniște… se cântă în bibliotecă!” marchează o după-amiază în care opera și opereta ies din sala de spectacol și se strecoară într-un cadru neconvențional. Spațiul de lectură se transformă într-o scenă vie, iar printre rafturile cu cărți răsună vocile frumoase ale tinerilor cântăreți, studenți ai Universității Naționale de Arte „George Enescu”. În Biblioteca Academiei Române se vor țese intrigi de operă și operetă, se va cânta despre dragoste și gelozie. Arii, duete și terțete cu tot ce înseamnă cânt și joc scenic! Vino să vezi cum sună pasiunea când e tânără și cum arată gelozia când se cântă pe ritm de vals!
La pian: asist. univ. dr. Laura Turtă-Timofte.
Regia artistică: c.d.a. dr. Ovidiu Ivan
Coordonator: lect. univ. dr. Consuela Radu-Țaga
În program lucrări din creația universală.
Intrarea este liberă.
Parcare: În apropiere