Un must-see vinerea asta la FAR: Eternal Sunshine of the Spotless Mind!
Cine l-a văzut, știe că merită revăzut. Cine nu, ce mai aștepți? Pentru mine (Oana), Charlie Kaufman este unul dintre cei mai talentați scenariști. Reușește mereu să mă tragă într-o lume suspendată între vis și realitate, între absurd și comedie, frumusețe și melancolie.
Am ezitat o vreme să aducem filmele lui la FAR pentru că sunt adesea atât de intense și personale, încât simți nevoia să le vezi în intimitatea casei, cu pauze și rewind-uri. Dar poate că tocmai de asta va fi o experiență faină să descoperim filmele lui împreună.
Începem așadar cu acest „gem" cinematografic, iar dacă vă prinde stilul, poate data viitoare trecem la Adaptation, being John Malkovich sau chiar I'm Thinking of Ending Things.
Intrarea este 25 de lei și include popcorn, ceai și cafea.
Poți, de asemenea, să îți aduci orice alte gustări mai dorești.
Vineri, 12 iunie, ora 19:00
FAR (Strada Golia 14)
Locurile sunt limitate, așa că lasă-ne un mesaj pe paginile noastre de socializare.
Parcare: În apropiere