Back to All Events

„Privirea și cuvântul”, expoziție de colaje poetice la Muzeul „Vasile Pogor”


  • Muzeul „Vasile Pogor” 4 Strada Vasile Pogor Iași, IS, 700110 Romania (map)

Muzeul Național al Literaturii Române Iași sărbătorește poezia, de Ziua Internațională a Poeziei, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, prin expoziția Privirea și cuvântul și vă invită la vernisajul acesteia, sâmbătă, 21 martie 2026, ora 11:00. Prezintă: Cezara Moraru, artistă.

Organizată în casa cu „ferestrele toate luminate”, locul în care odinioară arta se împletea cu știința, poezia se însoțea cu proza sau dramaturgia, filosofia se învecina cu matematica, iar seriozitatea se contopea cu jocul, expoziția face trimitere, așa cum sugerează și titlul, la imagine și text, îmbinate ingenios și armonios prin colaj. Această tehnică este practicată la nivel de artă de către Ștefana Serafinescu, iar lucrările sale, realizate cu multă sensibilitate, sunt poeme vizuale – ilustrații expresive ale scrierilor literare ale înaintașilor. Ilustrațiile care, așa cum mărturisea artista într-un interviu, „încearcă să creeze punți între timpul trecut și cel prezent, folosind referințe vizuale și situații retro, dar plecând de la trăiri contemporane pe care le diluez cu umor sau emoție, după caz” (re)unesc, peste vremi și vremuri, poeți precum: Mihai Eminescu, George Bacovia, Tudor Arghezi, George Topîrceanu, Lucian Blaga, Otilia Cazimir, Anișoara Odeanu, Nichita Stănescu.

Ștefana Serafinescu este artist vizual autodidact. După absolvirea studiilor filologice la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, fără a abandona în totalitate poezia, se dedică ilustrației realizate prin tehnica mixtă a colajului, domeniu în care se regăsește cel mai bine și care-i permite să îmbine literatura cu celelalte forme ale artei. Din anul 2023 este membră a Clubului Ilustratorilor.

Expoziția, curatoriată de Lăcrămioara Agrigoroaiei, poate fi vizitată în perioada 21 martie – 3 mai 2026, de marți până duminică, între orele 10:00-17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet).

Parcare: În apropiere

 
Previous
Previous
March 21

Maraton poetic de Ziua Mondială a Poeziei

Next
Next
March 21

Teatru pentru copii: „Isprăvile lui Păcală”, la Ateneul Național Iași