Andrei Popovici
Artist vizual
Artistul lunii mai
Contact: 0743.308.330
Andrei Popovici
Născut în Rădăuți și stabilit profesional în Iași, Andrei Popovici își desăvârșește parcursul academic prin studiile de masterat în cadrul secției Fotografie și Video la UNAGE Iași.
Practica sa artistică este una hibridă, explorând potențialul imaginii în mișcare prin intermediul noilor tehnologii, cu un accent deosebit pe instalații de tip New Media și experiențe imersive. Creațiile sale se situează la granița dintre realitatea digitală și volumetria spațiului fizic, investigând modul în care proiecția și interactivitatea pot altera percepția spectatorului.
Artistul utilizează instrumente precum Resolume Arena și TouchDesigner ca extensii ale unui discurs vizual axat pe imersiune. Andrei privește mediul digital ca pe o materie maleabilă, capabilă să reconstruiască arhitecturi și să genereze noi dimensiuni senzoriale.
Activitatea sa expozițională cuprinde prezențe constante în galerii, muzee și centre culturale naționale și internaționale, remarcându-se proiectele: Art Safari (București, 2025), New Media District în cadrul Romanian Creative Week (Iași, 2025/2024), Curated Frame Art Gallery (Belfast, UK, 2026) și Muzeul Național al Țăranului Român (București, 2026).
Portofoliul său include, de asemenea, expoziții colective și intervenții artistice în spații precum Căminul Subcultural (Cluj-Napoca, 2026), 1MP Gallery (Eforie Sud, 2025), Habitat.b1 (Timișoara, 2025), Galeria Borderline (Iași, 2025), Galeria Aparte (Iași, 2024/2025) și Centrul Internațional de Artă Contemporană (Iași, 2023). Evoluția sa este susținută de distincții precum bursa Classix in Art (2026), bursa The Creative (2025) și Diploma de Excelență Academică oferită de UNAGE Iași.
O componentă esențială a activității sale este video design-ul pentru artele spectacolului, unde integrează proiecția video ca element scenografic activ și narativ. Printre producțiile semnate de el se numără spectacolul de musical „The Addams Family young@part” (Galați, 2026), producția de teatru dans „#BeReal” (Sibiu, 2025) și performance-ul „Anatomia unei femei” (Iași, 2025). De asemenea, a contribuit prin design vizual și live visuals la proiecte multidisciplinare precum show-urile de video-mapping de la Zilele Nordului (Dărăbani, 2024/2025) și evenimentul InterArtes de la Palatul Culturii.
Tree of Life
Proiectul Tree of Life investighează conceptul de memorie arborescentă și interconectivitatea dintre generații, propunând o interpretare fluidă a timpului, în care trecutul, prezentul și viitorul funcționează ca structuri dinamice și interdependente. Lucrarea urmărește felul în care identitatea individuală se formează ca rezultat al unei acumulări de experiențe și interacțiuni umane, aflate într-un proces continuu de selecție și reinterpretare.
Instalația este construită pe principiul modularității, sugerând că memoria operează prin fragmente care se pot asambla, dezasambla și reconfigura; absența unei componente esențiale poate perturba funcționalitatea întregului sistem, la fel cum lipsa unei amintiri sau a unei relații-cheie poate reconfigura percepția de sine. Tree of Life devine astfel o metaforă a genealogiei și a moștenirii culturale, dar și o reflecție asupra impactului copilăriei în construcția memoriei personale, în care sunetul și imaginea compun împreună un spațiu de meditație asupra identității în transformare.
Tree of Life a fost prezentată în cadrul expoziției „Video .5” la Galeria Aparte din Iași (2025), în secțiunea New Media District ’25 a Romanian Creative Week (Iași), în programul Eforie Colorat la 1MP Gallery (Eforie Sud), în expoziția „Young Blood 5.0. Hello, Math!” organizată de Art Safari la Palatul Dacia-România din București, precum și în selecția Open Screen Clandestin Cinema, la Habitat.b1, Timișoara.
Sound design: Aksoo
Ultimele patru fotografii: Claudia Ungureanu